Dumitru Otovescu (n. 11 iunie, 1950)ceasuri replica rolex

Prof. univ. dr. la Catedra de Sociologie şi Filosofie a Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Universitatea din Craiova, coordonator de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale în Sociologie, fondator al învăţământului sociologic superior din acest centru universitar, al Institutului Social Oltenia şi al Revistei Universitare de Sociologie.

Principalele lucrări scrise aparţin domeniilor sociologiei generale, sociologiei culturii, cercetării monografice a comunităţilor umane şi instituţiilor. Este autor a 6 cărţi de specialitate, coordonator şi coautor a altor 25. Are un număr de 3 lucrări în fondul de carte al Bibliotecii Congresului American. Dintre principalele cărţi publicate, menţionăm: Cultură, personalitate, vocaţie în concepţia lui C. Rădulescu-Motru (1990); Sociologia culturii româneşti (Geneză şi devenire: 1821-1944) (1990); Probleme fundamentale ale sociologiei (1997); Monografia sociologică în România. Cercetări contemporane (2006); Sociologie generală (ediţia a V-a, 2009) ş.a.